Noi, Zepelinii, suntem călători pasionați și
avem o experiență în turism de peste 10 ani.
Vino cu noi într-o călătorie de poveste!

Oferte noi

☆ Disneyland Paris Iulie 2021
☆ Piata de Craciun la Viena
☆ Tur ghidat cu bicicleta in Transilvania
☆ Zbor cu balonul in Cappadocia

GO UP
Image Alt

Kos

Insula Kos din Arhipelagul Dodecanez

Insula Kos

Insula Kos

Insula Kos face parte din Arhipelagul Dodecanez si este a treia ca mărime după Rodos și Karpathos, cu o suprafata de 287 km² ( aprox 40 km lungime si 4 km latime). Insula Kos este amplasata la numai 4 mile marine de Turcia.

Plaje Insula Kos

Plaja Thermes – nisip foarte fin și izvoare termale, fierbinți chiar și pe timp de noapte. Plaja Thermes se află în topul preferințelor localnicilor.

Plaja Agios Fokas – amplasata la 6 km de capitala Kos – acoperită de nisip alb și nisip negru. Plaja este renumită în special pentru surfing.

Plaja Agios Stefanos – are o lungime de 5 km, în zona golfului Kamari – cu nisip amestecat cu pietriș. Pe această plajă vei găsi numeroase baruri și restaurante.

Plaja Banana – una dintre cele mai frumoase și curate plaje de pe Insula Kos. Deși nu este la fel de aglomerată ca vecina sa, plaja Paradis, Banana Beach te va cuceri cu dunele sale de nisip.

Plaja Camel – se găsește în stațiunea Kefalos și este renumită pentru nisipul auriu și formațiunile stâncoase care se regăsesc aici. Este situată într-un golf mai ascuns de ochii lumii, de aceea de multe ori, cei mai mulți turiști vin aici pentru a practica nudismul.

Plaja Kardamena – amplasata in statiunea Kardamena cu o lungime de 3 km cu nisip fin și alb și de apa limpede. Kardamena este principala stațiune de pe insula Kos, oferind cele mai luxoase hoteluri, restaurante și taverne. În plus viața de noapte din această stațiune este foarte bine întreținută de numeroasele cluburi deschise până în zori.

Plaja Lagades – una dintre cele mai populare plaje din Insula Kos cu apa de culoare turcoaz.

Plaja Lambi – potrivita pentru familiile cu copii, întrucât intrarea în apă este lină, iar pe plajă se găsesc șezlonguri, umbrele, spații de joacă pentru copii și snack-baruri.

Top 5 hoteluri in Insula Kos

Recomandari de cazare in Insula Kos

Atracții turistice Insula Kos

Centrul istoric al orașului Kos este situat exact lângă port. Vis-a-vis de piața principală se află poarta de la intrarea în orașul vechi – Kamara tou Forou. Vei putea admira aici ruinele unui templu elen dedicat lui Hercule și a unui templu dedicat zeiței Afrodita. De asemenea, vei mai descoperi și ruinele unor clădiri publice din epocile elene și romane.

Sanctuarul lui Asclepeion – fosta școala de medicină foarte renumită în Grecia, fondată în secolul al III lea î.e.n.

Castelul Cavalerilor – Neratzia este o clădire medievală care a fost construită de cavaleri pe ruinele unui zid antic și datează din secolul XIV. Castelul este situat în zona portului și găzduiește o colecție bogată de sculpturi și inscripții din perioadele elenă, romană, bizantină sau creștină.

Muzeul arheologic din Kos a fost înființat de italieni în jurul anului 1930 cu scopul de a expune aici descoperirile arheologice ale insulei, precum statuia lui Hipocrate, mozacuri din secolul al III-lea și ceramică din epoca elenă și romană.