Noi, Zepelinii, suntem călători pasionați și
avem o experiență în turism de peste 10 ani.
Vino cu noi într-o călătorie de poveste!

Oferte noi

☆ Disneyland Paris Iulie 2022
☆ Piata de Craciun la Viena
☆ Circuit Iordania
☆ Zbor cu balonul in Cappadocia

GO UP

Revelion Maroc 2022 – 10 zile de Aventura in Maroc

separator
Tarif - 1145 € 9 Nopti
Deruleaza

Revelion Maroc 2022 – 10 zile de Aventura in Maroc

1145 € persoana

Revelion Maroc 2022 – 10 zile de Aventura in Maroc

Istanbul – Marrakesh – Essaouira – Ait Ben Haddou- Ouarzazate – Dades Gorges – Merzouga – Fes – Chefchauen -Casablanca -Ouzoud Waterfalls

Pentru că:

– vrem să vedem apusul și răsăritul în Sahara
– peisajele în Munții Atlas sunt spectaculoase
– vizităm medinele din Fes și Marrakesh
– coasta Atlanticului are câteva plaje minunate, petrecem o zi de relaxare la Essaouira
– ne plac piețele tradiționale, viu colorate și de-abia așteptăm să negociem în talciocuri
– mâncarea este excelentă – și cine o urmărește pe Jamila știe asta
– utem călători în Maroc ușor, numai în baza certificatului de vaccinare

 

…..am decis că de Revelion plecăm în Maroc!

Plecare: 29.12.2021 (10 zile / 9 nopti)
Nr. locuri disponibile: 15

Zbor Turkish Airlines cu orarul:

Dus, București – Marrakesh, via Istanbul
29.12.2021 Bucuresti – Istanbul: 10:00 – 12:25
30.12.2021 Istanbul – Marrakesh: 11:50 – 15:10

Retur, Marrakesh – București, via Istanbul
07.01.2022 Marrakesh – Istanbul: 22:50 – 05:50
08.01.2022 Istanbul – Bucuresti: 08:50 – 09:10

 

29.12.2021 Bucuresti Istanbul și o noapte de cazare în Istanbul. Tur de oraș. Cazare în Istanbul.

Întâlnire în aeroport la ora 07:00 am pentru întâlnirea cu ghidul nostru, Nichita. Decolăm la 10:00 și după un zbor scurt vom ajunge în Istanbul. Prima zi o vom petrece în Istanbul. Transfer la hotel și tur de oraș.

30.12.2021 Istanbul – Marrakesh, cu sosire în Marrakesh după amiaza. Tur de oraș. Cazare în Marrakesh.

Decolare către Marrakesh la ora 11:50. Sosim în Marrakesh la 15:10 și vom fi preluați de ghidul local și transferați către hotel. Seara, tur ghidat în Medina Marrakesh.

31.12.2021 Excursie de o zi la Essaouira – seara cina festivă ( contra cost, nu este inclusă în preț). Cazare în Marrakesh.

Vizităm o cooperativă pentru femei care produce ulei de argan. Știți poza aceea clasică cu un copac „împodobit” cu multe capre? Ei bine, aceasta este copacul de argan!
Vizităm Medina din Essaouira, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO
Facem o plimbare pe plajă și vedem portul orașului
Vizităm bazarurile și magazinele de bijuterii, meșteșuguri, condimente din vechiul oraș portughez

Seara, cină festivă în Marrakesh. Revelion Maroc – La mulți ani 2022! (cina festivă nu este inclusă în tarif)

 

01.01.2022 Marrakesh- High Atlas Mountains – Ait Ben Haddou – Ouarzazate – – Defileul Dades/ Dades Gorges. Cazare în Dades Gorges.

Da, ne vom trezi de dimineață, ne așteaptă o zi plină.

Trecem cu mașina prin Munții Atlas și pasul Tizi N’Tichka
Vizităm Kasbah Ait Ben Haddou, Patrimoniu Mondial UNESCO și binecunoscut platou de filmare – The Mummy (1999), Gladiator (2000), Game of Thrones și multe altele
Facem o scurtă oprire în orașul Ouarzazate, considerat poarta către Deșertul Sahara
O să ne bucurăm de peisaje frumoase oferite de Defileul Dades

Cazare în Dades.

 

02.01.2022 Dades Gorges – Todra Gorges- Merzouga Desert. Cazare în Merzouga.

Vizităm Defileul Todra
Conducem de-a lungul Văii Trandafirilor și pe drumul celor 1000 de citadele (kasbah)
Drumeții cu cămile prin dunele sahariene din Erg Chebbi
Petrecem noaptea într-o tabără nomadă
Cântăm la tobe tradiționale cu ghizii berberi locali
Ne bucurăm de o cină marocană autentică și dormim sub stelele din Sahara

Cazare în Merzouga.

 

03.01.2022 Merzouga Desert – Midelt – Ifrane – Fes. Cazare în Fes.

Ne trezim devreme pentru a privi răsăritul de pe spatele cămilei
Traversăm Munții Atlas și admiră o uimitoare pădure de cedru unde putem întâlni maimuțe Barberia
Trecem pe lângă stațiunea de schi Ifrane (Elveția Marocului)

Cazare în Fes.

04.01.2022 Excursie la Chefchaouen/ Orașul Albastru. Cazare în Fes.

Chefchaouen este, fără îndoială, cel mai fotografiat oraș din Maroc și este ușor de văzut de ce. Este numit și orașul albastru.

Chefchaouen, sau Chaouen, a fost construit în secolul al XV-lea (începutul anilor 1400), dar abia în anii 1900 a fost vopsit în albastru. În acea perioadă, Marocul a văzut un aflux mare de evrei pe măsură ce a început al doilea război mondial. Pentru evrei, culoarea albastră reprezintă cerul, care amintea oamenilor de cer și de Dumnezeu.

Să nu fiti surprinși dacă veti fi întrebați pe stradă dacă doriti ceva – “Looking for something, sir?”. Cu toate că consumul, producția și distribuția de hașis este ilegală, se zvonește că aproape jumătate din hașișul mondial ar fi produs în fermele care înconjoară Chefchaouen.

Cazare in Fes.

05.01.2022 Fes – Casablanca – Marrakesh. Cazare în Marrakesh.

Dimineața facem un tur de în medina Fes.
Plecăm apoi către Casablanca, unde vizităm impresionanta moschee Hassan II, una dintre cele mai mari moschei din lume și, de asemenea, una dintre cele 2 moschei din Maroc care pot fi vizitate de non-musulmani.
Seara revenim în Marrakesh.

Cazare în Marrakesh.

06.01.202 Marrakesh- Excurise la Ouzoud Waterfalls. Cazare în Marrakesh.

Nicio călătorie în Maroc nu este completă fără o vizită la Cascada Ouzoud

Vizităm una dintre cele mai înalte cascade din Africa de Nord (110 m)
Admirăm animalele sălbatice de aproape, cum ar fi maimuțele macac
Ne bucurăm de văi verzi și plantații de măslini
Trecem apa cu o barcă locală în timp ce admirăm efectul curcubeu al cascadei
Luăm masa de prânz în timp ce ne bucurăm de frumusețea cascadei

Cazare în Marrakesh.

07.01.2022 Marrakesh zi liberă pentru shopping și seara zbor Marrakesh-Istanbul: 22:50 – 05:50; escala mica în Istanbul și sosire de dimineață în București (08 ianuarie).

Zi liberă și seara transfer către aeroport. Călătorim pe timpul nopții și dis de dimineață suntem acasă.

 

Tarif:
1145 EUR/pers în cameră dublă

Supliment single: 100 EUR/pers, cu mențiunea că în corturile din deșert (Merzouga) nu se confirma cort în regim dublu, numai single.

Tarif valid pentru un unumar de minim 15 turiști însciriși. Tariful nu se poate garanta și vă rugăm să ne anunțati până cel mai târziu pe 20 octombrie dacă doriți să participați la excursie. Este vârf de sezon și trebuie rezervate biletele de avion pentru a evita creșteri de tarif.

Ce este inclus:

Zbor Turksih Airlines cu escală în Istanbul
bagaj de mână și bagaj de cală
1 noapte de cazare în Istanbul la dus
5 nopți cazare în riad 3* central din Marrakesh, camere cu băi proprii, mic dejun inclus (Hotel Atlas sau similiar)
1 noapte cazare în Hotel Dadès Castel, cină și mic dejun inclus
1 noapte cazare la cort într-o tabără nomadă în deșertul Merzouga, cină și mic dejun inclus
2 nopți cazare în riad 3* central in Fes, mic dejun inclus (Riad Yamanda sau Hotel Arena din Fes)
Tur de oraș în Istanbul, cu ghid local vorbitor de limba engleză
Excursie la Essaouira
Plimbare cu cămila peste dunele de nisip însoțite de ghizi berberi
Divertisment berber la tabăra deșertului
Tur cu ghid în FES și excursie opțională de o zi la Checfchaouen
Toate obiectivele turistice confirm cu itinerariul prezentat(de exemplu, Ksar Ait Ben Haddou, defileul Todra, valea Dades etc.)
Transfer dus întors Aeroport Istanbul
Transfer dus întors Aeroport Marrakesh
Însoțiror de grup Nichita Iulian de la Danube Escapes

Ce nu este inclus:

Transferurile suplimentare;
Prânzuri, gustări și băuturile, dacă nu se specifică;
Cinele ce nu sunt specificate ca fiind incluse;
Cina Festivă de Revelion – revenim cu o propunere în jurul datei de 1 Decembrie;
Cheltuielile personale și suveniruri;
Asigurările personale de călătorie și de sănătate – recomandat asigurare Travel, 100 lei/pers.
Taxele de intrare la muzee, monumente și alte obiective turistice;
Orice alte servicii nespecificate ca incluse.

Plată: avans 400 EUR, încă 400 EUR până pe 15 noiembrie și integral până pe 10 decembrie.

Conditii intrare in Maroc:

pasaport valid încă 3 luni de la data ieșirii din Maroc
certificat de vaccinare pentru persoanele care au efectuat schema completă de vaccinare anti-COVID-19; în acest caz nu este necesară prezentarea unui test RT-PCR negativ
fișa sanitară pentru toți pasagerii, accesibilă online http://www.onda.ma/form.php

Asigurați-vă că la intrarea în țară v-a fost aplicată în pașaport ștampila de intrare (de către autoritățile vamale marocane), în caz contrar veți întâmpina dificultăți la ieșirea din Maroc.